Obiective promovate

Statuia lui Barbu Şt. Delavrancea este opera renumitului sculptor Cornel Medrea, fiind amplasată în 1957 în Parcul Kiseleff. Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost un prozator, dramaturg, gazetar, avocat şi om politic român, cunoscut mai ales prin activitatea sa literară. Nuvela „Hagi-Tudose” și drama „Apus de soare” constituie operele de căpătâi ale valorosului scriitor.

Barbu Ștefănescu Delavrancea (1858-1918) a studiat la Școala Domnească şi la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti, avându-i ca dascăli pe cei mai de seamă profesori ai vremii: D.A. Laurian, Anghel Demetriescu sau Vasile Ștefănescu. Din perioada liceului datează și primele lui încercări literare. Între 1877-1882 urmează cursurile Facultăţii de Drept, debutează în ziarul România liberă (1878) şi publică primul volum de poezii („Poiana lungă. Amintiri”), volum care s-a bucurat de o bună primire din partea criticii. Între 1882 şi 1884 se duce la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile juridice. Întors în ţară, publică Trubadurul (1886) și Hagi-Tudose (1887).

În 1888, Delavrancea lucrează ca redactor „Democrația” și „Voința națională”, iar la 12 mai 1912, ca o apreciere a întregii sale activități literar-dramaturgice, scriitorul este ales membru al Academiei Române. Barbu Şt. Delavrancea nu a avut numai o solidă carieră literară, dramaturgică sau jurnalistică ci şi una politică şi administrativă. Astfel, în 1899 a fost ales primar al Bucureştilor.

Născut în anul 1888, sculptorul Cornel Medrea a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Zlatna şi Şcoala superioară de arte decorative din Budapesta (1905-1912). Din 1914 face primii paşi în cariera sa artistică, participând la Saloanele oficiale şi la expoziţiile grupării „Tinerimea artistică”, „Arta română” etc. Ulterior, expune la Bienala de la Veneţia (1928, 1938, 1956, 1958) şi la alte manifestări din străinătate.

Cornel Medrea a avut şi o importantă carieră universitară fiind Profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, apoi între anii 1939-1964 la Institutul „N. Grigorescu”.

De-a lungul anilor, Cornel Medrea a primit numeroase distincţii în semn de recunoaştere a valorii creaţiilor sale artistice: Diploma de onoare la expoziţia internaţională de la Barcelona (1929); Marele premiu la Expoziţia internaţională de la Paris (1937); Premiul internaţional la Expoziţia de la New York (1939); Premiul naţional pentru sculptură (1945); Premiul de stat (1956); titlul de Maestru emerit al artei (1956) şi de Artist al poporului (1957).

Statuia monseniorului Vladimir Ghika a fost realizată în anul 1938 de sculptorul Gheorghe Anghel în semn de recunoştinţă pentru ajutorul primit de la Monseniorul Ghika în timp ce studia la Paris. Ea este cunoscută şi sub numele de „Cărturarul”, nume care a salvat-o de la distrugere în timpul regimului comunist. Pentru a reprezenta mai bine spiritul monseniorului Ghika, Gheorghe Anghel a amplificat numai verticalele lucrării, sugerând o grandoare spirituală, nu materială, a celui înfăţişat. Alungirea conferă un aer halucinant figurii Monseniorului, accentuând atmosfera bizantină. Statuia a fost expusă la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, iar ulterior, în anul 2004, prin stăruința preotului paroh al bisericii franceze ”Sacré Coeur”, Ioan Ciobanu, a fost aşezată în scuarul din apropierea bisericii (construită în 1930 de Societatea Fiicelor Carităţii).

Creaţie a sculptorului Ion Irimescu, bustul lui Nicolae Iorga a fost amplasat în anul 1976 în faţa Institutului de Istorie de pe bulevardul Aviatorilor care poartă numele renumitului istoric.

Istoric și critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, cadru universitar și membru al Academiei Române, Nicolae Iorga (1871-1940) a fost una dintre cele mai luminate minţi ale neamului, lăsând în urma sa o operă impresionantă. El s-a remarcat și în domeniul politic, deținând funcții de ministru, parlamentar și prim-ministru.

Nicolae Iorga a avut un sfârșit tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia de legionari și ulterior asasinat. După aflarea veștii despre asasinarea lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

Această statuie este creaţia sculptorului Marius Jean Antonin Mercié, materialul folosit pentru realizarea sa fiind bronzul. Monumentul îl înfăţişează pe celebrul om politic în calitate de orator. La baza monumentului este amplasată alegoria masculină a Dunării, iar în stânga o alegorie a României Agricole. Statuia lui Alexandru Lahovary a fost amplasată în anul 1901 în Piaţa cu acelaşi nume.

Alexandru Lahovary (1897-1953) a îmbinat cariera juridică cu cea politică. Astfel acesta a fost magistrat în cadrul Tribunalului Ilfov, iar în 1865 şi-a dat doctoratul în ştiinţe juridice la Paris. Ulterior, este numit secretar general şi director al Ministerului Afacerilor Externe (1867) şi al Ministerului Justiţiei (1870, 1873-1876). Este membru fondator în 1880 şi fruntaş al Partidului Conservator, fiind ales în mai multe rânduri deputat şi senator.

Marius Jean Antonin Mercié (1845-1916), a fost un sculptor şi pictor de origine franceză, studiind la Şcoala de Arte Frumoase din Paris alături de Alexandre Falguière şi François Jouffroy. În 1868 câştigă Marele Premiu la Roma. A activat ca profesor de desen la Şcoala de Arte Frumoase din Paris. A fost decorat cu Legiunea de Onoare. Membru al Academiei franceze (1891) şi preşedinte al Societăţii Artiştilor Francezi.

Statuia marelui om politic transilvănean a fost realizată din bronz de sculptorul Mircea Spătaru,fiind amplasată în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti în anul 1999. Iuliu Maniu a fost unul din cei mai importanți oameni politici români dintre cele două războaie mondiale, fiind deputat de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, prim-ministru al României şi președinte al Partidului Național-Țărănesc. După 1947 Iuliu Maniu a fost deţinut politic, întruchipând simbolul speranței și al dorinței de libertate a poporului român.

Iuliu Maniu (1873-1953) a efectuat studii universitare în mai multe oraşe europene: Cluj, Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896. Ulterior, a revenit în Transilvania stabilindu-se la Blaj unde și-a început activitatea de avocat al Bisericii Române Unite cu Roma, mitropolia din Blaj (1898-1915).Iuliu Maniu a fost unul dintre organizatorii Marii Adunări de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918 unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României.

El şi-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania, care s-a unit în 1926 cu Partidul Țărănesc constituind Partidul Național Țărănesc. Iuliu Maniu a fost președinte al partidului (1926-1933 și 1937-1947) și prim-ministru al României între 1928 și 1933. Deşi a refuzat colaborarea cu regimul legionar dar şi antonescian, a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare”, fiind condamnat la închisoare pe viață. S-a stins din viaţă la 5 februarie 1953 la închisoarea din Sighet.

Sculptor, pictor și ceramist român, Mircea Corneliu Spătaru (1937 – 2011) a fost o personalitate proeminentă a artei românești contemporane. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1962) deţine un bogat palmares de expoziţii în numeroase oraşe europene: Veneția, Paris, Barcelona, Budapesta, Varşovia, Bucureşti etc. De-a lungul anilor, Mircea Cornel Spătaru a primit numeroase premii în semn de recunoaştere a valorii creaţiilor sale artistice: 1969 – Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România; 1971 – Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române; 1972 – Premiul Criticii al Uniunii Artiştilor Plastici din România; 1985 – Premiul special al juriului – Expoziţie de desen şi pictură Barcelona; 2000 – Ordinul Naţional „Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer” din partea Preşedinţiei Românie.

Sculptorului Mircea Corneliu Spătaru, marele filozof Andrei Pleşu îi face următoarea caracterizare: “Spătaru… își asumă tragedia istoriei umane cu un sentiment al propriei implicări, al responsabilității care nu permite nimănui, nici măcar simplului privitor privilegiul inocenței. Suntem cu toții responsabili pentru întreaga nefericire. O idee foarte incomodă, dar inevitabilă pentru cei ce încearcă să înțeleagă neliniștea lumii de astăzi, cu coșmarurile și speranțele sale”.

Demersurile în vederea realizării unui monument închinat marelui om politic liberal au demarat în anul 1928, la un an după moartea sa. Iniţiativa realizării monumentului a aparţinut soţiei sale Eliza Brătianu şi fraţilor, Vintilă şi Constantin. În acest scop, a fost constituită asociaţia culturală „Aşezământul Ion I.C. Brătianu” cu sediul iniţial în Str. Doamnei. Ulterior, ea s-a mutat în clădirea în care a locuit Ion I.C. Brătianu din Str. Biserica Amzei, donată aşezământului care avea ca scop, în afară de organizarea unei biblioteci publice, ridicarea monumentului menţionat. Tot în acest scop, în anul 1935 se formează un comitet, sub conducerea preşedintelui Academiei Române, Alexandru Lapedatu, care ocupa în acea vreme funcţia de ministru al culturii. Realizarea statuii lui Ion. C. Brătianu este încredinţată sculptorului croat Ivan Mestroviçi (n.1885 – m.1962, artist plastic de renume, autor şi al statuilor regilor Carol I şi Ferdinand, astăzi dispărute).

Monumentul este amplasat în vara anului 1937 în piaţeta Vintilă Brătianu, special amenajată în acest scop de arh. Horia Teodoru, pe baza sugestiilor lui Ivan Mestrovici. Piaţeta este situată în prelungirea Bd. Vintilă Brătianu, astăzi Bd. Dacia, proiectat în 1935 şi realizat în anii ’80. Ceremonia de dezvelire a statuii lui Ion I. C. Brătianu a avut loc la 28 noiembrie 1938, ocazie cu care monumentul fost predat primarului de atunci al Capitalei, gen. Victor Dombrovschi.

După 1944, statuia este dezafectată, între anii 1950-1988 fiind depozitată în curtea Combinatului Fondului Plastic. În anul 1988 monumentul este transferat la Complexul Muzeal Goleşti.

În anul 1992, statuia este adusă pe amplasamentul iniţial, din iniţiativa Primăriei Municipiului Bucureşti şi a Ministerului Culturii. Reinaugurarea sa a avut loc în luna noiembrie 1992.

Creaţie a sculptorului Mircea Spătaru, statuia din bronz a Generalului Charles de Gaulle a fost amplasată în anul 2006 în piaţa cu acelaşi nume din Parcul Herăstrău, pe fostul amplasament al statuii lui Stalin. Monumentul liderului comunist a vegheat această piaţă între 1951 şi 1962.

Marele general şi om politic francez Charles de Gaulle (1890-1970), a creat la Londra, în timpul ocupaţiei germane a Franţei, mişcarea de rezistenţă „Franţa Liberă” (1940).Ulterior, a urcat treptat în ierarhia politică a Franţei fiind șef al guvernului provizoriu (1944-1946), prim-ministru (1958-1959) şi preşedinte al Franţei (1959-1969). Pe 28 aprilie 1969 de Gaulle îşi dă demisia din funcția de președinte al Statului. Charles de Gaulle a fost nu numai un mare om politic, ci şi un talentat scriitor, publicând o serie de lucrări memorialistice cum ar fi: Memorii de război”, şi “Memoriile speranţei”.

Sculptor, pictor și ceramist român, Mircea Corneliu Spătaru (1937 – 2011) a fost o personalitate proeminentă a artei românești contemporane. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1962) deţine un bogat palmares de expoziţii în numeroase oraşe europene: Veneția, Paris, Barcelona, Budapesta, Varşovia, Bucureşti etc. De-a lungul anilor, Mircea Cornel Spătaru a primit numeroase premii în semn de recunoaştere a valorii creaţiilor sale artistice: 1969 – Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România; 1971 – Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române; 1972 – Premiul Criticii al Uniunii Artiştilor Plastici din România; 1985 – Premiul special al juriului – Expoziţie de desen şi pictură Barcelona; 2000 – Ordinul Naţional „Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer” din partea Preşedinţiei Românie.

Sculptorului Mircea Corneliu Spătaru, marele filozof Andrei Pleşu îi face următoarea caracterizare: “Spătaru… își asumă tragedia istoriei umane cu un sentiment al propriei implicări, al responsabilității care nu permite nimănui, nici măcar simplului privitor privilegiul inocenței. Suntem cu toții responsabili pentru întreaga nefericire. O idee foarte incomodă, dar inevitabilă pentru cei ce încearcă să înțeleagă neliniștea lumii de astăzi, cu coșmarurile și speranțele sale”.