Sectorul 1

 
 
     
 
Ghika

Evoluţie istorică



În februarie 1926 s-a adoptat legea de organizare a Municipiului Bucureşti. Astfel, Bucureştiul a fost împărţit în patru sectoare: Galben, Negru, Albastru şi Verde.

Cele patru sectoare deveneau, astfel, persoane juridice, autonome, cu bugete distincte. Sectoarele din acei ani erau conduse de un Consiliu Comunal, care alegea primarul şi cele două ajutoare, viceprimarul şi secretarul. În urma acelei legi fundamentale, descentralizarea administrativă era evidentă.

Această organizare legislativă a funcţionat până la 27 martie 1936, când a fost aprobată o nouă lege în acest sens. Astfel, s-au adus unele modificări în conducerea sectoarelor: Buget unic pentru întregul Bucureşti, regulamentele, dispoziţiile, hotărârile, devenind competenţe ale Municipalităţii. De asemenea, încasarea taxelor (cotelor) adiţionale de la Ministerul de Finanţe se făcea tot de către organele municipalităţii, iar primarul de sector nu mai îndeplinea atribuţiile unui prim gospodar de reşedinţă urbană, el devenind un simplu administrator.

În perioada interbelică, Municipiul Bucureşti avea patru sectoare: de Galben, de Negru, de Albastru şi de Verde şi 13 comune suburbane (foste aşezări rurale), respectiv Băneasa, Colentina, Fundeni, Pantelimon, Principele Nicolae, Dudeşti-Cioplea, Popeşti-Leordeni, Şerban- Vodă, Militari, Roşu, Regele Mihai, Griviţa şi Lupeasca.

Primăriile de sector nu aveau încă de la acea vreme sedii proprii, la fel ca şi Primăria Generală care se mutase dintr-un Ioc în altul. Primăria de Negru funcţiona într-un imobil din Strada Călăraşi; Primăria de Galben şi-a ridicat în Piaţa Amzei, între anii 1935-1936, un sediu impunător, cu birouri, sală de teatru şi magazine moderne la parter şi era o entitate arhitectonică distinctă; Primăria de Verde (actuala Primărie a Sectorului 1) şi-a construit un edificiu impozant pe un teren cumpărat în Banu Manta. Primăria Sectorului 1 a fost singura Primărie din Bucureşti construită din temelie, în acest scop, între anii 1927 şi 1936. Clădirea cu alură florentină dispune de o scară somptuoasă, de 50 de birouri, o sală mare de marmură pentru consilii şi festivităţi, iar turnul Primăriei cu înălţimea de 56 de metri, era cel mai înalt din oraş. Opera arhitecţilor N. Georgescu şi G. Cristinel dăinuie şi astăzi şi va îndeplini şi în viitor rolul de primărie de sector, după finalizarea lucrărilor de consolidare şi reamenajare derulate în prezent de administraţia locală.

Administraţia Municipiului şi a comunelor suburbane era condusă de Consiliul General şi de primarul Capitalei, ca edil şef. Consiliul General se compunea din primarii şi consilierii aleşi ai celor patru sectoare, din primarii comunelor suburbane şi consilierii care aveau drept de vot consultativ. În timpul guvernării Mareşalului Ion Antonescu, cele patru „culori” au fost desfiinţate, dar după câteva luni s-a revenit la vechea formă de organizare. După 23 august 1944, Bucureştiul a fost împărţit în trei sectoare, diferenţiate prin culori (sectorul I -Galben, sectorul II – Negru, sectorul III - Albastru). Instaurarea unui nou regim politic în 1947 a adus şi schimbări în organizarea administrativă a oraşelor. În 1950, prin legea dată de Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române, teritoriul ţării a suferit o nouă împărţire teritorial – administrativă: regiuni, raioane, oraşe şi comune. Municipiul Bucureşti a fost structurat în opt raioane şi anume: I. V. Stalin, 1 Mai, 23 August, 16 Februarie, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, V. I. Lenin, Griviţa Roşie. Actualul Sector 1 corespundea teritoriului aflat în administrarea raioanelor I. V. Stalin şi Griviţa Roşie. În 1968, cele opt raioane în care era împărţit Bucureştiul redeveneau sectoare, Municipiul Bucureşti cuprinzând atunci opt sectoare, 12 comune suburbane şi 23 de sate. Apoi, în 1979, cele 8 sectoare ale Capitalei s-au redus la 6, cele care există şi astăzi.

După 1989, prin legile administraţiei puterii locale s-au delimitat competenţele dintre Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Primarul şi Consiliul General, şi Primăriile celor 6 sectoare, ale Primarului şi Consiliilor Locale de Sector.



Vecinătăţi



Acoperind cea mai mare suprafaţă din nordul Capitalei şi prelungindu-se pe Câmpia Vlăsiei din Judeţul Ilfov, spre localităţi precum Otopeni, Snagov, Mogoşoaia, Buftea, Chitila, Sectorul 1 are o întindere de 70 km² şi o populaţie de circa 230.000 de locuitori. Sectorul 1 este aşezat în partea de nord-vest a Municipiului Bucureşti şi se învecinează cu sectoarele 2, 3, 5 şi 6.

Pornind, ca şi celelalte sectoare din centrul Capitalei, respectiv din apropierea kilometrului O, Sectorul 1 se delimitează în partea de vest cu Sectorul 6 (prin Calea Giuleşti şi Calea Plevnei), în partea de est cu Sectorul 2 (de-a lungul Căii Floreasca), iar în sud cu zone din sectoarele 3 şi 5.



Sectorul parcurilor şi al spaţiilor verzi



Suprafaţa Sectorului 1 este dominată de un relief plat de câmpie, străbătut în partea de nord de cursul molcom al râului Colentina, cu meandre largi ce au favorizat amenajarea lacurilor Străuleşti, Griviţa, Băneasa, Herăstrău şi Floreasca. Pe întinsa Câmpie a Vlăsiei, acoperită odinioară de codrii bogaţi, ce protejau Bucureştii în partea nordică, s-au păstrat pâlcuri de păduri, situate de-a lungul Şoselei Bucureşti-Ploieşti şi pădurile Băneasa, Tunari, Snagov, amenajate ca locuri de agrement.

Sectorul 1 îşi merită pe deplin denumirea de Sectorul de Verde. Aici există cea mai mare suprafaţă de spaţiu verde pe cap de locuitor dintre celelalte zone administrative ale Capitalei.

Parcul Kiseleff, Cişmigiu, Herăstrău, Bazilescu, Operei, Regina Maria sunt numai câteva dintre “bijuteriile” verzi ale Sectorului 1 unde locuitorii Bucureştiului se pot recrea şi pot respira un aer curat, departe de agitaţia marelui oraş.



Perla culturală şi urbanistică a Capitalei



Majoritatea specialiştilor, fie că sunt arhitecţi, istorici sau oameni de cultură, dar şi simpli cetăţeni, apreciază la unison valoarea patrimoniului cultural şi arhitectonic al Sectorului 1, pe care îl consideră perla culturală şi urbanistică a Bucureştiului. În Sectorul 1 se respiră cultură la tot pasul fie că vorbim de muzee, teatre, statui, monumente sau lăcaşuri de cult. Ateneul Român, Arcul de Triumf, Palatul Barbu Ştirbei, Palatul Kretzulescu, Casa Vernescu, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional „George Enescu”, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Istorie Natutrală “Grigore Antipa”, Muzeul Ţăranului Român, Mănăstirea Caşin, Teatrul Odeon sunt numai câteva dintre “bijuteriile” pe care Sectorul 1, “Capitala Capitalei”, le deţine.